NEAMȚ: Gheorghe Ștefan, achitat într-un dosar de trafic de influență

0
167

Fostul primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a fost achitat într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență. Decizia a fost luată, miercuri, de magistrații Tribunalului Neamț și nu este definitivă, putând fi atacată în 10 zile, potrivit Mediafax.

Fostul primar al municipiului Piatra Neamț a fost achitat în primă instanță de către magistrații Tribunalului Neamț într-un dosar în care a fost acuzat de trafic de influență. Dosarul a fost trimis în judecată în decembrie 2017, iar potrivit procurorilor DNA, fostul edil şi-ar fi promis intervenţia la Hidroelectrica în schimbul sponsorizării echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ.

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost trimis în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă.

La începutul anului 2010, inculpatul Ştefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societăţi comerciale cu activitate în construcţii ca aceasta să sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma să le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrița privind un obiectiv de investiţii având ca obiect lucrări hidroenergetice pe râul Siret„, se arăta în comunicatul de presă, din decembrie 2017, al DNA.

Potrivit procurorilor, în schimbul banilor, fostul edil ar fi promis că va interveni pe lângă funcţionarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat care aloca fondurile necesare investiţiei, pentru a se continua finanţarea obiectivului.

În temeiul solicitării lui Ştefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlăul SA Piatra Neamţ în calitate de prestator şi societatea cu activitate în construcţii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate şapte contracte de reclamă şi publicitate în temeiul cărora au fost emise nouă facturi fiscale şi a fost achitată prin ordine de plată suma totală de 998.000 lei, în condiţiile în care nu există nici un document privind executarea obligaţiilor asumate de prestator.„, precizau procurorii DNA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.