Un eveniment cultural de înaltă ținută artistică va beneficia de sprijinul financiar al municipalității ieșene.
În ședința din 31 august, Consiliul Local va avea de votat și un proiect privind semnarea unui acord de parteneriat cu Opera Naţională din Iaşi în vederea organizării a „Galei aniversare Ruxandra Donose – 30 de ani de activitate internațională”.
Spectacolul aniversar, organizat de Opera Naţională din Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, cu concursul Orchestrei simfonice a Operei ieşene şi cu participarea extraordinară a mezzo-sopranei Ruxandra Donose, va avea loc în data de 13 septembrie 2020, în generosul parc al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu”. Municipalitatea ieșeană va contribui cu suma de 16.700 de lei la organizarea acestui spectacol.
Ruxandra Donose, printre cei mai de seamă artiști lirici ai generaţiei sale, a interpretat roluri memorabile în toată Europa. De origine româncă, Ruxandra Donose a cântat alături de Filarmonica din Berlin şi Orchestra Filarmonicii din Londra, a urcat pe scena Operei Regale Covent Gerden din Londra şi la Opera din Viena, a cântat în spectacole la Teatro Nacional de Sao Carlos din Lisabona sau la Ceaikovschi Hall din Moscova. În periplul prin România, mezzo-soprana Ruxandra Donose va mai susţine un recital la Sibiu pe 10 septembrie, în compania Filarmonica de Stat din Sibiu şi, după spectacolul de la Iaşi, itinerariul va continua cu spectacole la Constanţa, pe scena Teatrului de Operă şi Balet „Oleg Danovschi”, la Sinaia şi Bucureşti, împreună cu Orchestra simfonică a României.