joi , 21 ianuarie 2021 4:03 pm
Iasi booked.net
-1°C

Municipalitatea este membru fondator al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași

Municipalitatea ieșeană a devenit membru fondator al Asociației Metropolitane de Transport Public Iași (AMTPI).

Conform unei hotărâri votate în ședința Consiliului Local de joi, 30 iulie, alături de Municipiul Iași, pe lista fondatorilor AMTPI se vor număra Consiliul Județean Iași și primăriile comunelor Aroneanu, Bârnova, Ciurea, Comarna, Holboca, Miroslava, Popricani, Rediu, Schitu Duca, Tomești, Țuțora, Ungheni, Valea Lupului și Victoria.

Noul organism va avea sediul în Iași, în imobilul din strada Agatha Bârsescu, nr. 12, etajul I, camera 6 (fosta clădire a Arhitectului-Șef), unde se află actualul sediu al Zonei Metropolitane Iași. Pentru constituirea patrimoniului social inițial al acestei asociații, municipalitatea va aloca suma de 500 de lei.

„Asociația se constituie în scopul înființării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciului de transport public pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, precum și pentru realizarea în comun a unor proiecte de investiții publice de interes zonal sau regional destinate înființării, modernizării și/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilități publice aferente acestui tip de serviciu, pe baza strategiei de dezvoltare a acestuia”, se arată în documentul menționat.

Recomandări

Ieșenii vor avea autobuze electrice

Transportul public de călători din municipiile Iași, Sibiu, Sighetu Marmației, Slatina, Suceava, Târgu Mureș și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *