La 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, în Italia a fost inaugurată o piatră comemorativă în memoria lui Alexandru Ioan Cuza.
Monumentul se află în Florenţa, chiar lângă vila în care domnitorul român și-a petrecut ultimii ani din viaţă.
Toți cei care vor trece pe acolo vor ști că în clădirea de la 1870 a trăit Principele Alexandru Ioan Cuza, părintele României moderne și mare prieten al cauzei naționale italiene.
Realizarea proiectului a durat 2 ani.
Inaugurarea a fost organizată sub patronajul Primăriei municipiului Florenţa, al Ambasadei României în Italia si al Consulatului General al României la Bologna.