Mihaela Buzărnescu (34 de ani, 133 WTA) a avut o carieră marcată de probleme medicale serioase.
Din păcate, nici măcar acum, când se apropie de momentul retragerii, nu scapă de astfel de ghinioane.
Mihaela Buzărnescu a reuşit să-şi facă un nume în tenis în 2018, an în care, cel puţin în primele şapte luni ale stagiuni, a fost ferită de probleme medicale.
La vremea respectivă, „Miki“ a şi înregistrat cele mai bune rezultate, la turneele majore: a prins tabloul principal la Australian Open, optimile la Roland Garros şi turul III, la Wimbledon.
Organizatorii au confirmat abandonul Mihaelei
La scurt timp după acest moment nedorit, organizatorii au anunţat că participarea Mihaelei Buzărnescu la BCR Iaşi Open s-a încheiat:
”Ghinion teribil pentru Mihaela Buzărnescu! Jucătoarea noastră s-a acidentat la glezna piciorului stâng în setul 2 al meciului din primul tur cu Cristina Dinu şi a fost nevoită să se retragă. Scorul îi era favorabil Mihaelei, care conducea cu 6-1, 5-3.
Îi dorim multă sănătate Mihaelei şi recuperare cât mai rapidă. După retragerea Mihaelei Buzărnescu, Cristina Dinu s-a calificat în turul 2”.