Modificările la Codul Penal operate de PSD-ALDE îl vor scăpa pe Tăriceanu de noul dosar de luare de mită

0
185

Indiferent dacă parlamentarii încuviinţează sau nu urmărirea penală în cazul liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu va scăpa până la urmă de acuzaţii, a remarcat deputatul Stelian Ion, membru în Comisia Juridică.

Chiar dacă Senatul va vota pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul Tăriceanu, liderul ALDE tot va scăpa de dosar odată ce intră în vigoare prevederile noului Cod Penal operate de coaliţia de guvernare, a atras atenţia luni, deputatul USR Stelian Ion.

Deputatul a explicat că, potrivit modificărilor la Codul Penal aduse de PSD-ALDE, prescripţia la luare de mită – infracţiune de care este acuzat Tăriceanu – a fost redusă de la 10 la 8 ani. Deci, când va intra în vigoare această prevedere, pentru că nu a fost declarată neconstituţională, şeful ALDE va scăpa de dosar.

Practic infracţiunea care îl vizează pe liderul ALDE se va fi prescris în 2016, după ce intră în vigoare Codul Penal.

Biroul permanent al Senatului discută, luni, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat social-democratul Claudiu Manda. Ulterior discuţiilor, Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, acesta urmând să fie transmis plenului, care va da sau nu undă verde cererii procurorilor anticorupţie.

Aceste declaraţii vin la două zile după ce deputatul PSD Eugen Nicolicea susţinea, la Antena 3, că este puţin probabil ca până la sfârşitul acestei sesiuni a Parlamentului să se supună votului solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că senatorii nu au timp să studieze dosarul, acesta având 73 de volume. Or, reamintim, dacă Senatul nu aprobă solicitarea DNA, atunci Tăriceanu va scăpa pentru că intervine prescripţia faptelor de care este acuzat.

Concret, potrivit informaţiilor apărute în presă, prescripţia dosarului cu acuzaţiile de luare de mită aduse lui Tăriceanu intervine la sfârşitul acestui an, adică peste o lună. Aşa că, dacă supunerea la vot a ridicării imunităţii liderului ALDE va fi tărăgănată, acesta va scăpa efectiv de dosar.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat de DNA că ar fi primit mită 800.000 de dolari în foloase necuvenite de la o companie austriacă, prin contracte fictive, pentru a încheia mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de firmă, reiese dintr-un comunicat remis de DNA. Compania în cauză ar fi Fujitsu Siemens Austria, iar contractul comercial ar fi pentru licenţe Microsoft. De altfel, numele lui Tăriceanu a mai apărut în acest dosar.

 

Sursa: Epoch Times

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.