Modificări mari referitoare la corectarea lucrărilor de la examene

0
237

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că se vor face mari modificări referitoare la corectarea lucrărilor de la examenele naționale, dar și în evaluarea rezultatelor. Schimbările se vor face începând cu anul viitor.

Marea modificare constă în digitalizarea corectării lucrărilor de la examene. Acestea vor fi scanate în sala de examen, în prezența candidaților, iar corectarea se va face online. Profesorii supraveghetori vor aplica pe foi un cod unic de identificare, pentru ca apoi lucrările elevilor să fie corectate online, “de către evaluatori care nu pot comunica între ei”, a declarat ministrul Educației pentru Edupedu.

Procedura de corectare online a lucrărilor va fi aplicată, de anul viitor, și la Evaluările Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și la Bacalaureat, dar aici doar prin pilotare, a precizat ministrul. În plus, colectarea datelor se va face la nivel de item.

Ministrul Educației a subliniat că digitalizarea se va realiza prin fonduri din PNRR.

Am inițiat deja discuții la nivel național și de negociere cu Comisia Europeană, pentru a utiliza resurse în vederea informatizării evaluărilor, lucru care corespunde priorității de digitalizare existentă în educație, dar în același timp corespunde și nevoii de standardizare a evaluărilor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.