marți , 7 decembrie 2021 9:16 am
Iasi booked.net
-1°C

Modificări în circulația pe cel mai tranzitat drum din județul Iași

Autoritățile ieșene pregătesc mai multe decizii privind traficul rutier pe drumul european 58.

„O astfel de soluție aplicabilă imediat a fost identificată cu privire la curba de la Bălțați, unde vor fi instalate benzi rezonatoare, axul va fi dublat, iar presemnalizarea curbei va fi suplimentată. Deși curba respectivă este și acum semnalizată conform prevederilor legale, s-a constatat că au loc numeroase accidente în care sunt implicați șoferi care nu cunosc zona și care sunt înșelați de caracteristicile traseului”, a spus prefectul Marian Șerbescu.

Potrivit nordestnews.ro.ecizia a fost luată în cadrul unei ședințe a Comitetului Consultativ pentru Siguranța Rutieră de la Prefectura Iași. Întâlnirea a vizat mai multe probleme apărute în traficul pe DN 28, ca și situația trecerilor la nivel cu calea ferată din județ.

În ceea ce privește zona orașului Podu Iloaiei, s-au avansat mai multe soluții.

„Pentru a îmbunătăți situația traficului din Podu Iloaiei, s-a solicitat primăriei locale să ia măsurile necesare pentru a împiedica parcarea mașinilor la marginea drumului național. S-a cerut și identificarea soluțiilor pentru a muta târgul de animale. Pentru fluidizarea traficului, o soluție imediată ar fi ca trecerile de pietoni din centrul localității să fie înlocuite cu una singură, dotată cu semafor acționat la cerere. Totodată, virajul la stânga spre Popești din apropierea podului peste Bahlui va fi interzis. Urmează să avem o întâlnire la Podu Iloaiei cu autoritățile locale, pentru discuții detaliate referitoare la aceste măsuri”, a mai spus oficialul județean.

Cât privește zona Valea Lupului, se întârzie lucrările la trecerile de pietoni peste drumul european.

„Motivul invocat de reprezentanții Primăriei a fost litigiul teritorial existent între unitățile administrativ-teritoriale Miroslava și Iași, care afectează și zona în care ar urma să fie realizate trecerile. Întârzieri se înregistrează și în cazul proiectului de modernizare a 11 treceri la nivel cu calea ferată, din cauza lipsei proiectanților autorizați și a lipsei ofertelor de la procedurile de achiziție, urmând ca, acolo unde este posibil, lucrările să fie realizate prin forțe proprii de către CFR Infrastructură”, a mai spus prefectul Iașului.

Recomandări

Autoturism radiat din circulație descoperit în trafic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic un …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *