Rusia a anunţat vineri că va redeschide după 60 de ani o anchetă ce vizează moartea inexplicabilă a unui grup de excursionişti în februarie 1959 în Munţii Ural.
Dispariția lor a declanşat apariţia unor zvonuri dintre cele mai fanteziste, de la un atac extraterestru şi până la teste secrete efectuate de armata fostei U.R.S.S, relatează Agerpres, citând AFP.
“Rudele lor, mass-media şi publicul cer şi acum anchetatorilor să stabilească adevărul şi nu îşi ascund suspiciunea că anumite lucruri le-au fost ascunse”, a declarat un purtător de cuvânt al Parchetului General din Rusia, Aleksandr Kurennoi, într-un comunicat publicat online.
Plecaţi în ianuarie 1959 spre o regiune izolată din Munţii Ural, nouă excursionişti, experimentaţi în drumeţiile montane şi conduşi de Igor Diatlov, nu au mai ajuns niciodată la destinaţie. După mai multe zile de la semnalarea dispariţiei lor, căutările aeriene au permis descoperirea taberei, ce era abandonată, iar corturile erau sfâşiate din interior.


