Misiuni de ordine publică zilele comunelor și Hramului Mănăstirii Hadâmbu

Date:

În perioada 06-08 septembrie 2019, mai multe echipaje de jandarmi ieșeni vor desfășura activităţi de asigurare a ordinii pe raza județului Iași, la o serie de manifestări cultural-artistice și religioase, prilejuite de sărbătorirea zilelor comunelor sau unor localități.

La toate manifestările publice, unde organizatorii se așteaptă la participarea un număr mare de persoane, jandarmii ieșeni vor acționa pentru prevenirea şi combaterea actelor de tulburare a ordinii, care pot afecta buna desfășurare a acestora, iar în caz de comitere a unor fapte antisociale, vor interveni în vederea luării măsurilor legale.

Echipajele de jandarmi ieșeni se vor afla în misiune la 11 manifestări cultural-artistice organizate la: Tomești, Șipote, Movileni, Belcești, Gropnița, Hălăucești, Țuțora, Grajduri, Șcheia, Colțu Cornii (com. Grozești) și Brătulești
(com. Strunga).

Totodată, cu prilejul Hramului Mănăstirii Hadâmbu, eveniment religios la care participă un număr însemnat de credincioşi, un echipaj de jandarmi va asigura ordinea şi liniştea publică în zilele de 07 și 08 septembrie.

Vor fi luate măsuri specifice pentru a se respecta ordinea pe timpul slujbei religioase, precum şi deplasarea ordonată a credincioşilor spre locul de închinare. De asemenea, se va avea în vedere prevenirea faptelor antisociale, avându-se în vedere afluxul mare de persoane.

Jandarmeria Iași recomandă participanților la diferitele evenimente organizate să respecte indicațiile forțelor de ordine, să nu provoace și să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii publice.

Cetăţenii pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţă 112.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Iasul este nominalizat la 4 categorii ale competiției Destinația Anului 2024

Iașul nostru, Palatul Culturii, Casa Muzeelor, Pleiada Boutique Hotel...

Sărbătoarea Florilor FloralIS revine la IAȘI în perioada 26 – 28 aprilie 2024

În perioada 26 - 28 aprilie 2024 Iașul va...

Descoperă calea către succesul copilului tău: PARENTX IAȘI – Resursa Copiilor Împliniți

Într-un efort de a redefini experiența educației pentru părinți...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...