Mircea Rednic a preluat în mod oficial conducerea tehnică a clubului de fotbal CSM Politehnica Iași. Contractul este până la finalul acestui campionat, tehnicianul având posibilitatea de prelungire.
Miercuri, 8 ianuarie, la Palatul Roznovanu, fostul dinamovist a avut o întrevedere cu primarul Mihai Chirica și cu președintele executiv al clubului, Adrian Ambrosie.
„La începutul campionatului echipa a avut rezultate, a arătat un joc frumos. Dar în fotbal sunt momente în care nu decide numai antrenorul, ci și jucătorii. Au urmat rezultate negative și s-a ajuns la despărțirea de fostul antrenor (Mihai Teja – n.r.). Avem susținere, nu doar promisiuni. Am fost și la stadion, terenul arată foarte bine, la fel și sala de forță. Promisiunile s-au făcut, dar s-au și realizat. Datori au rămas jucătorii.”, a declarat Mircea Rednic.
Primarul i-a urat bun venit la Iași noului antrenor și a adăugat că municipalitatea va rămâne în continuare alături de clubul fanion al orașului.
„Mircea Rednic a venit să ajute echipa în calitate de antrenor, nu de finanțator. Împreună cu domnia sa și cu structura de conducere a clubului putem face o echipă bună și să găsim soluții. În prima parte a campionatului nu au lipsit banii, dar rezultatele au fost cele pe care le știm. Aș vrea ca în această a doua parte a campionatului să ne concentrăm mai mult pe latura sportivă. Trebuie să urcăm în clasament și să ne stabilizăm pentru a rămâne în Liga I.”, a spus primarul Mihai Chirica.