Ministrul Nelu Tătaru, la Iași: 16 paturi noi pentru Covid, la Spitalul Militar

0
145

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că a purtat discuţii cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel Ciucă, privind amenajarea unui corp de clădire din Spitalul Militar din Iaşi pentru pacienţii cu COVID-19.

Tătaru a declarat sâmbătă, la Iaşi, că vor fi alocate 16 paturi pentru cei infectaţi cu COVID-19, însă există posibilitatea de a mări capacitatea la 40 de locuri.

“Am evaluat Spitalul Militar, cu acordul ministrului Ciucă, pentru a putea introduce, sper cât mai curând, de mâine sau de luni, în circuitul suport COVID a unui corp de clădire. În acelaşi timp, am evaluat posibilitatea ca unele cazuri cu simptomatologie uşoară şi medie care vin din alte judeţe să poată fi redirecţionate în acele judeţe şi păstrate acolo, pentru a păstra spitalele din Iaşi efectiv pentru cazurile severe şi critice”, a precizat ministrul Sănătăţii.

Oficialul a menţionat că a efectuat vizite la mai multe spitale suport COVID din Iaşi, unde sunt 378 de paturi pentru persoanele care s-au infectat cu noul coronavirus, toate fiind ocupate.

“Am evaluat situaţia de la Spitalul de Boli Infecţioase, ne-am deplasat la Spitalul Militar, am fost la Spitalul de Recuperare şi la Spitalul Judeţean Sfântul Spiridon. Capacitatea este aproape de maxim la nivelul municipiului Iaşi.(…) În dinamică, am putut vedea atât la Infecţioase, cât şi la Neurochirurgie sau Spitalul de Recuperare, aproape pline paturile de terapie intensivă, dar în acest moment nu avem niciun pacient pe ventilator. Înseamnă că este o patologie care poate fi controlată în acest moment, dar să nu uităm că în medicină există bolnavi, nu boli, iar evoluţia poate fi nefastă uneori”, a declarat Tătaru.

El a spus că, în prezent, cei aflaţi în spitalele ieşene din cauza noului coronavirus preferă să rămână internaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.