Ministrul Comunicațiilor preconizează lansarea licitaţiei pentru 5G pentru sfârşitul anului în curs

0
240

Ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, a declarat, la Iaşi, că premisele şi condiţiile pentru adoptarea tehnologiilor 5G sunt pozitive, el adăugând că lansarea licitaţiei în România pentru introducerea 5G va avea loc la sfârşitul anului 2019.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la o conferinţă internaţională privind e-guvernarea, ministrul Alexandru Petrescu a spus nu poate fi decât încrezător în ceea ce priveşte implementarea 5G în România.

„Vă pot spune că 5G e un scop în sine, cel puţin din perspectiva mandatului meu ca ministru”, a spus ministrul Comunicaţiilor Alexandru Petrescu, scrie agerpres.ro.

El a subliniat că lansarea licitaţiei 5G este prevăzută pentru sfârşitul anului 2019.

„Deja a fost publicat pe site-ul ministerului documentul ce conţine strategia de implementare 5G. La momentul de faţă, a trecut perioada consultării publice, acum se compilează, se analizează şi se inserează toate punctele de vedere emise de către actorii ce contribuie la o bună desfăşurare a implementării şi, mai târziu, monetizării 5G în România. Absolut fiecare document ce ţine de lansarea aplicaţiei 5G va fi în consultare publică atât pe site-ul ministerului şi, evident, pe site-ul reglementatorului, ANCOM, care este instituţia sub autoritatea căreia vor fi făcute demersurile pentru alocarea spectrului pentru tot ce ţine de 5G”, a răspuns jurnaliştilor Alexandru Petrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.