Ministerul Transporturilor anunță că fondurile pentru Autostrada Unirii vor fi incluse în bugetul pe 2019

Date:

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Ministerul Transporturilor (MT) textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului pentru anul 2019, în vederea asigurării fondurilor necesare pentru Autostrada Unirii (A8), tronsonul Târgu Mureş-Târgu Neamţ, a anunţat, ieri, MT.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a transmis către Ministerul Transporturilor textul propus pentru a fi inclus ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pentru anul 2019, în vederea asigurării bugetului pe anul 2019 aferent elaborării documentaţiilor tehnico – economice pentru obiectul de investiţie Autostrada Unirii – tronsonul Târgu Mureş – Târgu Neamţ, care este repartizat astfel: credite de angajament 2019: 37.380 mii lei şi credite bugetare 2019: 9.309 mii lei”, se arată în documentul publicat pe site-ul MT.

În prezent, CNAIR SA a finalizat documentaţia de atribuire aferentă licitării contractului de servicii privind completarea studiului de fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ. Aceasta a fost transmisă către ANAP în vederea analizării şi validării, urmând publicarea anunţului de participare, scrie agerpres.ro.

Asociaţiile civice care militează pentru construcţia autostrăzii A8 Iaşi – Târgu Mureş au solicitat preşedintelui Iohannis, la finele anului trecut declararea acesteia drept „obiectiv de interes strategic naţional”.

Reprezentanţii asociaţiilor „Împreună pentru A8″, Pro Infrastructură”, „Moldova vrea autostradă” au cerut, prin intermediul unei scrisori adresate preşedintelui României, Klaus Iohannis în data de 19 decembrie 2018, să fie analizată în şedinţa CSAT „cuprinderea în bugetul pe 2019 a sumelor necesare realizării studiilor de fezabilitate, la acest obiectiv de investiţii”.

Recent, deputatul PSD Silviu Macovei a susţinut recent că nu va vota proiectul de buget pentru anul 2019 dacă nu sunt prevăzuţi bani pentru Autostrada A8, Iaşi -Târgu Mureş, sau Autostrada Unirii, cum mai este cunoscută.

„Am văzut proiectul de buget şi reacţiile stârnite de acesta, mai ales în privinţa autostrăzii A8 cerută imperios de locuitorii regiunii nord-est. Acum sunt reacţii emoţionale, la cald. Îndemn la calm fiindcă acesta este doar proiectul de buget propus spre dezbatere publică. Pe lângă faptul că avem o lege de finanţare şi construire a autostrăzii, am asistat personal la discuţiile cu conducerea partidului când am fost asiguraţi ferm că vor fi fonduri în acest an pentru autostrada Iaşi -Târgu Mureş”, a declarat deputatul Silviu Macovei, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Direcția Exploatare Patrimoniu organizează în data de 23 aprilie...

Bulevardul Socola va fi închis până pe 30 aprilie

În perioada 15-30 aprilie, între orele 08:00 – 18:00,...

O nouă proiecție video pe fațada BCU Iaşi

𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐥𝐚̆ 𝐔𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ „𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮” 𝐝𝐢𝐧 𝐈𝐚𝐬̦𝐢 𝐯𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆...