Ministerul Educației a alocat mai multe locuri la licență și doctorat pentru Universitatea Gheorghe Asachi

0
191

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a primit de la Ministerul Educației mai multe locuri la studiile de licență și doctorat pentru admiterea din anul universitar 2021 – 2022.

TUIASI poate să scoată la concurs 2.400 de locuri pentru licență, 1.600 de locuri la master și 130 la doctorat, dintre care 64 cu bursă și 66 fără bursă.

Ministerul Educației a ținut cont de creșterea numărului de candidați la studiile de licență ale Politehnicii ieșene, ca efect al creșterii numărului de solicitări pe piața muncii pentru absolvenții noștri și, mai ales, a atractivității financiare și de carieră a profesiilor asociate. De aceea a alocat un număr de locuri la admitere sporit pentru acest ciclu de studii”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Senatul TUIASI a aprobat încă din ianuarie metodologia de admitere pentru anul universitar 2021-2022.

Sesiunea de vară a admiterii pentru anul universitar 2021 – 2022 se va derula în perioada 12 iulie – 2 august, în timp ce sesiunea de toamnă va fi desfășurată în perioada 6 – 24 septembrie. Procesul de admitere va avea loc integral online, pe platforma dezvoltată de universitate, actele urmând a fi trimise la final, în original, de către studenți. Pentru cei care nu au acces la o conexiune stabilă de internet vor exista centre pentru înscriere la fața locului.

Rezultatele preliminare la admiterea pentru studiile de licență vor fi afișate pe data de 24 iulie. Între 24 iulie și 1 august candidații trebuie să aducă actele în original și să își confirme, astfel, locul. Actualizarea listelor de candidați admiși și, implicit, a specializării / specializărilor pentru care au fost admiși se va realiza zilnic. Perioada de înscriere la programele de master este 5 – 15 iulie, imediat după susținerea examenului de disertație, iar pentru sesiunea din toamnă – 1 – 24 septembrie. Pentru admiterea la studiile de doctorat, perioada sesiunii de vară a fost stabilită între 12 iulie și 2 august, în timp ce în toamnă va avea loc 6 și 25 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.