Mihai Chirica, edilul-şef al municipiului Iaşi, a declarat că se va alătura protestului iniţiat de omul de afaceri Ştefan Mandachi, românul care a construit primul metru de autostradă din Moldova.
La fel ca şi alţi primari din ţară, Chirica a anunţat că, în data de 15 martie, la ora 15.00, va întrerupe activitatea Primăriei. Edilul vrea să atragă astfel atenţia asupra lipsei reţelei de autostrăzi din ţara noastră, răspunzând unei provocări publice lansate de omul de afaceri Ştefan Mandachi, patronul unui lanţ de magazine de tip fast-food.
„Eu voi fi primul dintre cei care vor opri activitatea pentru că trebuie să atragem atenţia asupra necesităţii construirii de autostrăzi. Aşa cum spuneam, nu numai Autostrada A8 este importantă, Autostrada Moldova, ci toată ţara are nevoie de reţea de autostrăzi, pentru că avem nevoie să ne dezvoltăm în primul rând. Ecoul nu cred că va fi de o rezonanţă mare pentru că despre această necesitate se vorbeşte de prea multă vreme. Probabil, s-a erodat în mintea celor care trebuie să decidă acest subiect, dar, cel puţin, vom reuşi să atragem atenţia Comisiei Europene că a devenit o problemă naţională lipsa autostrăzilor şi că ar trebui să abordăm următoarea etapă de finanţare europeană într-un mod mult mai responsabil”, a spus primarul Mihai Chirica la Digi FM.
Iniţiativa suspendării activităţii la ora şi data amintită îi aparţine afaceristului sucevean Ştefan Mandachi, cel care a provocat mai mulţi afacerişti şi primari din ţară să i se alăture pentru a atrage astfel atenţia guvernanţilor că Moldova are nevoie de autostrăzi.