Meteorologii au emis o informare METEO de vânt puternic, valabilă până SÂMBĂTĂ

Date:

Vântul se va intensifica treptat începând de joi, la început în zona de munte, iar din dimineaţa zilei de vineri local şi în estul, sudul şi centrul ţării, potrivit unei informări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În intervalul 13 ianuarie, ora 10:00 – 15 ianuarie, ora 20:00, vor fi rafale cu viteze în general de 45 – 55 km/h, mai mari în zona montană înaltă şi în Moldova.

Pe arii restrânse, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 ianuarie) se va forma polei în nord, centru şi nord-est.

De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă până sâmbătă în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Astfel, în intervalul 13 ianuarie, ora 18:00 – 15 ianuarie, ora 20:00, la altitudini de peste 1.500 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 90 – 110 km/h şi zăpada va fi spulberată.

Începând din dimineaţa zilei de vineri, vântul se va intensifica şi în jumătatea nordică a Moldovei unde vitezele vor depăşi 55 – 65 km/h.

Din după-amiaza zilei de vineri, în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va fi foarte redusă, scrie Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria IAȘI va organiza acţiunea cultural-caritabilă ”Copii de nota 10”

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului Iaşi,...

Radu BOTEZ, fost VICEPRIMAR al IAȘULUI, noul director ECOPIAȚA

Fostul viceprimar Radu Botez a fost numit director interimar...

Romeo VATRĂ, director pe 4 ani la Aeroportul IAȘI! A dat concurs

Este vorba despre Romeo Vatră, desemnat în funcția de...