Guvernul are în vedere reducerea măsurilor de relaxare gândite pentru 1 iunie, dacă nu va fi atinsă ținta de cinci milioane de persoane vaccinate, însă ar putea suplimenta aceste măsuri, dacă rezultatele vaccinării vor fi peste cele preconizate, a declarat premierul Florin Cîţu.
Florin Cîţu: Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile care vor intra de la 1 iunie. Dar deja hotărârea CNSU aprobată, săptămâna trecută arată clar direcția în care mergem. Dacă avem elemente, care să ne permită să venim și cu alte relaxări, le vom face. Campania de vaccinare are un scop clar: să scăpăm de pandemie. Avem aceste ținte, tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Am luat deja câteva măsuri înainte să ajungem la întâlnire, tocmai pentru că această campanie de vaccinare a mers mai bine decât ne așteptăm. Împreună cu echipa CNCAV și ceilalți, și Ministerul Sănătății, ne gândim la măsuri pe care să le luăm pentru perioada următoare pentru a impulsiona campania de vaccinare. Una dintre ele este astăzi, în care toți membrii guvernului au ieșit în stradă pentru a susține campania de vaccinare. Vom avea și săptămâna viitoare altele.
Premierul a mai precizat că trebuie accelerată campania de vaccinare pentru ca măsurile de relaxare să poată fi puse în practică.