marți , 18 mai 2021 5:56 pm
Iasi booked.net
-1°C

Măsuri pentru sprijinire agenților economici afectați de pandemie. Cine va fi scutit de la plata chiriei

Programul municipalității de sprijinire a agenților economici din Municipiul Iași afectați de pandemia COVID-19 continuă.
Măsurile, care se adaugă la altele luate în timpul stării de urgență, au fost anunțate de primarul Mihai Chirica în luna iunie și, după ce fost supuse dezbaterii publice timp de 30 de zile, s-au concretizat într-un proiect de hotărâre care va fi dezbătut în ședința Consiliului Local de joi, 30 iulie.
Prima măsură privește persoanele juridice și vizează amânarea la plata chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social sau sedii secundare, pe durata stării de urgență (16 martie – 15 mai = 60 de zile). Recuperarea sumelor amânate la plată se va face în șase tranșe egale care decurg după trei luni de la finalizarea stării de urgență.
A doua măsură privește persoanele fizice și vizează scutirea la plata chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu social sau sedii secundare, pe durata stării de urgență (16 martie – 15 mai = 60 de zile), cu un procent de 50% din contravaloarea chiriei datorate, în cazul în care aceștia și-au întrerupt parțial activitatea din cauza stării de urgență, respectiv cu un procent de 100% din contravaloarea chiriei datorate, în cazul în care aceștia și-au întrerupt total activitatea din cauza stării de urgență.
Pentru a beneficia de scutirea / reducerea chiriei pe perioada stării de urgență, persoanele menționate vor prezenta, după caz, o solicitare în acest sens sau certificatul de situație de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Sumele achitate începând cu data de 15 martie 2020 vor fi restituite integral sau vor fi compensate cu chiriile datorate de către beneficiari după ridicarea stării de urgență. Cererile pot fi depuse până la data de 15 decembrie 2020.

Recomandări

Se deschide primul Muzeu al Pandemiei din România

Pe 22 mai, de la ora 12:00, la Rezidența BRD Scena9 din București se deschide …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *