Măsuri de prevenire a pandemiei in piețele din Iași

Date:

Întrunit în ședință extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a dezbătut unele măsuri ce vor fi aplicate în perioada următoare pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, s-a decis ca, în toate piețele agroalimentare aflate în spațiu închis să se rabateze pereții sau geamurile în vederea reducerii infecțiilor cu noul coronavirus, cu respectarea normelor de protecție sanitară.  În cazul în care nu pot fi îndeplinite aceste condiții, mesele vor fi alocate producătorilor agricoli în spațiile publice, pe aleile sau pe străzile din proximitatea piețelor, cu restricționarea accesul auto în spațiile respective. Dacă, totuși, nici aceste măsuri nu pot fi îndeplinite, se vor organiza piețe agroalimentare în aer liber pe alte amplasamente, cu anunțarea în prealabil a producătorilor agricoli autohtoni și a cumpărătorilor, potrivit stireadeiasi.ro.

Respectarea aplicării măsurii de rabatare a pereților și geamurilor piețelor închise va intra în sarcina structurilor Ministerului Afacerilor Interne. „Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația informării producătorilor agricoli autohtoni care desfășoară activitățile menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.  Inspectoratul pentru Situații de Urgentă Mihail Grigore Sturdza al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Primăria Iași a lansat licitația pentru contractarea lucrărilor de modernizare a bulevardului Poitiers

Suma disponibilă este 37.866.748,65 lei fără TVA, respectiv 45.061.430,89...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...

Se închide circulația pe bulevardul Socola! 9 trasee CTP Iași vor fi deviate

În perioada 29-30 martie, între orele 08:00 – 20:00,...

Noul terminal de la Aeroportul Iași devine operațional vineri, 29 martie

Zborul inaugural pentru T4 va fi pe ruta Iași...