miercuri , 28 octombrie 2020 4:38 pm
Iasi booked.net
-1°C

Marius Bodea: Elevii din Iaşi primesc cele mai mici burse şcolare dintre oraşele mari din ţară

Legea educaţiei naţionale prevede dreptul elevilor de a primi burse de merit, ajutor social, performanţă sau studiu. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, consiliile locale au obligaţia de a adopta o hotărâre prin care să aprobe numărul şi cuantumul fiecărei burse în parte, ulterior aprobării unui buget în acest sens.

În ultimi 5 ani, în mandatul primarului Mihai Chirica, legea nu a fost respectată, nefiind aprobată o astfel de hotărâre de Consiliu Local, deşi consilierii liberali au propus un astfel de proiect, informează agerpres.ro.

„În bugetul din fiecare an, dl. Chirica a prevăzut, la capitolul bugetar Burse, sume derizorii pentru stimularea performanţei şcolare a elevilor ieşeni. În prezent, Primăria Iaşi alocă 1800 de burse de merit, ajutor social, performanţă sau studiu. La Cluj, primesc burse 16.200 elevi. În prezent, un elev merituos din Iaşi primeşte bursă de performanţă 45 lei, pe când un elev cu rezultate foarte bune din Constanţa primeşte o bursă de 500 lei. Primăria Iaşi alocă 1.000.000 lei pentru bursele elevilor (burse de merit, ajutor social, performanţă sau studiu), în timp ce Primăria Constanţa alocă 15.000.000 lei, iar Primăria Cluj 12.600.000 lei. Realitatea este că elevii din Iaşi primesc cele mai mici burse şcolare dintre oraşele mari din ţară. Fondurile alocate de Primăria Iaşi în domeniul educaţiei sunt cele mai mici, comparativ cu celelalte oraşe de peste 300.000 locuitori din ţară. Dl. Chirica este ipocrit când deplânge soarta învăţământului în România. În loc să facă ceva concret, dl. Chirica face…declaraţii patetice despre calitatea educaţiei în România!”, a spus deputatul Marius Bodea.

Consilierul local Răzvan Timofciuc a înaintat încă de anul trecut un proiect de CL pentru aprobarea numărului şi cuantumului burselor aferente anului şcolar 2019-2020 pentru elevii din învăţământul preuniversitar din Municipiul Iaşi.

„Am propus următorul cuantum al burselor: bursă de performanţă – 250 lei, bursa de merit – 200 lei, bursa de studiu – 200 lei, bursă de ajutor social – 200 lei, bursă de ajutor social ocazional: – 200 lei. Primarul Chirica a refuzat să introducă pe ordinea de zi proiectul de hotărâre!”, a precizat consilierul Local Răzvan Timofciuc.

Recomandări

Elevii nu sunt pregătiți pentru școala online!

Pandemia de Coronavirus a adus sistemului educațional din România o nouă provocare prin nevoia de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *