Maratonul vaccinării la Iași

0
160

La Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași va avea loc un maraton al vaccinării împotriva COVID-19 în perioada 4 mai (ora 8.oo) – 11 mai (ora 24.oo).

Imunizarea populației se va putea efectua non stop (flux continuu) în perioada menționată și se vor putea vaccina fără programare în platformă toate persoanele care doresc acest lucru.

Imunizarea persoanelor din această acțiune va fi făcută pe baza serului Pfizer/BioNTech și va fi efectuată doar în baza cărții de identitate sau a pașaportului.

Accesul persoanelor către zona de vaccinare se va face prin Str. General Berthelot Henri Mathias nr. 7-9. La intrare vor exista echipe de militari care vor sprijini activitatea maratonului – vor legitima (Carte de identitate sau Pașaport) și apoi vor îndruma solicitanții către zona în care se va efectua vaccinarea.

La Casa de Cultură a Studenților Iași se deschide Centrul de vaccinare fără programare

O altă posibilitate pentru persoanele care vor să se vaccineze fără programare va fi la Casa de Cultură a Studenților Iași (Str. Vasile Conta nr. 30).

De miercuri, 5 mai, aici va funcționa un centru de vaccinare fără programare.

Serul administrat va fi Pfizer/BioNTech, iar persoanele care doresc să se imunizeze trebuie să se prezinte cu cartea de identitate sau pașaportul.

De asemenea, în perioada 14-16 mai va fi organizat încă un maraton pentru vaccinare la UMF Iași, dar vor fi și alte activități care să crească numărul celor vaccinați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.