Maraton de filme și o proiecție specială European Cinema Night, la Cinema ATENEU

Date:

Săptămâna aceasta, iubitorii de film se pot bucura la Cinema Ateneu de un program special: un Maraton Cinematografic, o proiecție de film în cadrul unei noi ediții European Cinema Night și alte câteva premiere.

Ailo – Aventuri în Laponia, Spirala, Discursul și Un loc ca oricare altul/Nowhere Special sunt cele patru filme proiectate în cadrul maratonului de pe 9 decembrie 2021, atunci când prețul unui bilet la film va fi doar 10 lei. Adulții și cei mici sunt așteptați în sala de cinema începând cu ora 11.00, iar ultimul film va fi difuzat la ora 19.00.

Pe 10 decembrie 2021, la Cinema Ateneu are loc European Cinema Night, un eveniment care anul acesta este organizat în 80 de orașe din Europa. De la ora 18.30, filmul Succes de public/The big hit rulează în prezența criticului de film Irina-Margareta Nistor.

Accesul este liber, iar rezervările pot fi făcute pe site-ul cinematografului sau la casieria Ateneului. Evenimentul este sponsorizat de programul Creative Europe MEDIA al Comisiei Europene și co-organizat prin rețeaua Europa Cinemas.

Pe lista de filme se regăsește și filmul Titane, marele câștigător la Cannes 2021, catalogat drept thriller psycho-sexy și unde protagonista Agathe Rousselle este la primul său rol într-un lungmetraj. Filmul spune povestea unei tinere a cărei viață este marcată de un accident de mașină în care a fost implicată în copilărie, abundă în scene ultra-violente și atinge teme precum paternitatea, identitatea de gen sau relația om-mașină.

După rolul lui Maurizio, din House of Gucci, Adam Driver poate fi văzut acum în filmul Annette, în rolul lui Henry. Acesta este actor de stand-up comedy şi celebru pentru umorul său caustic. Iar Ann este o cântăreaţă de operă cu o carieră internațională prodigioasă, desfășurată pe cele mai renumite scene ale lumii. Adoraţi de public şi media, ei par să formeze un cuplu în egală măsură fascinant şi stabil. Doar că naşterea primului copil, Annette, o fetiţă cu un destin exemplar, le va da amândurora viaţa peste cap.

Sing 2: Hai să cântăm din nou! sosește cu vise mari și melodii de succes spectaculoase, în timp ce mereu optimistul koala Buster Moon și tovarășii săi artiști se pregătesc să lanseze cea mai uimitoare extravaganță de până acum.

Există totuși o problemă: trebuie să-l convingă pe cel mai retras star rock din lume – interpretat de legenda rock Bono, aflat acum la debutul său în filmele de animație – să li se alăture.

Programul filmelor poate fi consultat pe www.cinemaiasi.ro, unde sunt puse în vânzare și biletele pentru fiecare proiecție.

Accesul se face conform regulilor impuse de autorități. Detalii pe pagina de facebook Cinema Iași.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:

8 decembrie 2021

17.00 – Titane – (regia Julia Ducournau) – PREMIERĂ – IM 18 – Interzis minorilor sub 18 ani

19.00 – Annette – (regia Leos Carax) – AP 12

9 decembrie 2021 – MARATON CINEMATOGRFAIC

11.00 – Ailo – Aventuri în Laponia – (regia Guillaume Maidatchevsky) – 2 D/Dublat – AG

14.00 – Spirala – Spiral – (regia Cecília Felméri) – AP 12

17.00 – Discursul – Le discours – (regia Laurent Tirard) – AP 12

19.00 – Un loc ca oricare altul – Nowhere Special – (regia Uberto Pasolini)  – AG

*preț unic – 10 lei/biletul

10 decembrie 2021

18.30 – Succes de public – Un triomphe – (regia Emmanuel Courcol) – AP 12 – PROIECȚIE SPECIALĂ ÎN CADRUL EUROPEAN CINEMA NIGHT – Invitat: Irina-Margareta Nistor * intrarea liberă

11 decembrie 2021

12.00 – Sing 2 – Hai să cântăm din nou! – (regia Garth Jennings) – PREMIERĂ – 2 D/Dublat – AG

12 decembrie 2021

14.00 – Sing 2 – Hai să cântăm din nou! – (regia Garth Jennings) – 2 D/Dublat – AG

Preț bilet normal: 12 lei

Preț bilet maraton cinematografic: 10 lei

Eveniment Europa Cinemas – intrarea liberă pe bază de rezervare (www.cinemaiasi.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

PNL Neamț: ”Solicităm DEMITEREA șefului DRDP IAȘI”

Șefii PSD Neamț, Ionel Arsene, Adrian Niță și Daniel...

Peste 300 de amenzi și 32 de permise de conducere REȚINUTE marți de polițiștii IEȘENI

Poliţiştii ieşeni au intervenit marți la peste 100 de...

O persoană a rămas încarcerată după un accident rutier în localitatea Vama

Accident rutier pe raza localității Vama, județul Suceava. Intervin...