duminică , 16 mai 2021 10:23 pm
Iasi booked.net
-1°C

Mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea, solicitat de polițiști

Poliţiştii au solicitat marţi seara instanţei emiterea unui mandat european de arestare şi a unei cereri de urmărire internaţională pe numele Elenei Udrea, au declarat pentru AGERPRES surse din Poliţie. În acest caz, instanţa urmează să se pronunţe.

 

Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv, marţi, pe Elena Udrea, fost ministru, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond. De asemenea, instanţa a respins şi cererea depusă de Elena Udrea privind repunerea procesului pe rol.

Judecătorii au menţinut şi decizia instanţei de fond pe latură civilă. Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Recomandări

Un bărbat din județul Iași a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Vineri, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au aplicat un mandat de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *