joi , 9 aprilie 2020 12:50 am
Iasi booked.net
-1°C

Managerul Spitalului groazei din Suceava a fost demis

Managerul Spitalului Județean din Suceava a fost demis în urmă cu puțin timp. Totul după ce 124 de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus.

Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean de Urgență Suceava, a fost primul vehiculat pentru a ocupa postul de ministru al sănătății în guvernul Orban, informează newsmaker.ro.

Atmosfera în Suceava nu este confortabilă, câtă vreme Spitalul județean, o mândrie pentru oraș, cu aparatură și dotări de ultimă oră, a intrat în carantină. Zeci de milioane de euro au fost băgați în ultimii ani în secțiile acestei instituții, iar până la intrarea noului coronavirus pe porțile spitalului veneau neurochirurgi din Germania care operau aici, în cele mai potrivite condiții.

Doi oameni din Suceava au murit de Covid 19, după ce fuseseră diagnosticați la Spitalul județean – Sfântul Ioan cel Nou. Unul dintre primii pacienți depistați cu coronavirus în România – pacientul nr.6 – a fost aici. Pacientul nr.6, un bărbat de 71 de ani, venise din Lombardia după un tratament cu citostatice, și a traversat cu autocarul distanța de la Nădlac la Suceava. Pe 2 martie i s-a făcut rău, s-a dus la Spitalul județean, a fost internat la UPU, unde abia pe 4 martie a fost diagnosticat cu noul coronavirus și transportat câteva ore mai târziu la Spitalul de Boli Infecțioase de la Iași. Vreme de trei zile, omul a stat la terapie intensivă, i s-au făcut mai multe analize și a intrat în contact cu medici, asistente, pacienți.

Recomandări

Klaus Iohannis: Restricţiile pot fi prelungite luni de zile dacă “ne relaxăm prea repede”

Klaus Iohannis spulberă orice speranță de relaxare a restricțiilor. Președintele a spus că putem ajunge …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *