Cea de-a treia ediție a festivalului „Magia baloanelor – festival al baloanelor cu aer cald” va avea loc la Războieni, Iași, în weekendul 18-20 mai 2018 și va fi organizat în parteneriat cu primăria comunei Ion Neculce, Consiliul Județean Iași și Aeroclubul României.
„Estimăm un număr de 15.000 de vizitatori, în condiții meteo favorabile. Anul acesta avem confirmată prezența a minim 12 baloane, din 6 țări: România, Republica Molodva, Belgia, Slovacia, Polonia și UK”, spun organizatorii.
Lansările în masă ale baloanelor vor fi programate de două ori în fiecare dintre cele trei zile, după ora 6.45 am și după 6.30 pm. În plus, se vor organiza sesiuni de zbor captiv după–amiaza, începând cu ora 6.30 pm, în limita disponibilității, pe principiul „primul venit, primul servit.” Atât zborul liber cât și zborul ancorat depind de vreme, iar hotărârea de a zbura se ia pe loc, în urma ședinței tehnice a piloților.
Lansarea în masă a baloanelor va fi completată de diverse activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari: diferite tipuri de ateliere (de ceramică, de astronomie, facepainting etc), activități recreative (escaladă, tatuaje temporare henna, ATV etc), jocuri și spectacole pentru copii (teatru, zmeie, loc de joacă, tobogan gonflabil, giroscop etc), expoziție de mașini istorice și alte surprize pregătite de sponsorii evenimentului.
Vizitatorii vor putea achiziționa produse de la artizani și meșteșugari locali (bijuterii, decorațiuni, ceramică și produse din piele) și își vor potoli setea și foamea cu o varietate de băuturi, gustări și mâncăruri delicioase. Momentele petrecute în cadrul festivalului vor fi presărate, bineînțeles, cu veselie, emoție și muzică bună (DJ set și live).
„Pe cer, baloane cu aer cald și un spectacol magic ce brăzdează văzduhul în huruitul arzătoarelor; la sol, vibrații pozitive, bucurie și activități pentru copii și adulți de toate vârstele. Cu alte cuvinte, trei zile în care voia bună poposește din nou la Războieni, un weekend în care ne lăsăm purtați de culori până sus, departe!”, promit organizatorii