Luni, pacienții vor fi mutați în corpul nou al Spitalului de Copii Sf. Maria Iași

Date:

Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” începe luni mutarea pacienților în corpul A, unde s-au încheiat lucrările de reabilitare.

Pentru a marca această etapă importantă, preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a vizitat unitatea medicală alături de executivul Consiliului Județean, colegii din instituție și liderii de grup ai consilierilor județeni.

” Acest proiect, unul dintre cele mai importante pentru comunitatea noastră, nu ar fi fost posibil fără implicarea fiecăruia și mi-am dorit să vadă cu toții rezultatele muncii lor. Este un efort colectiv la succesul căruia a contribuit întreaga echipă a Consiliului Județean Iași.

Vreau să le mulțumesc încă o dată tuturor celor implicați în implementarea proiectului și colegilor mei din Consiliul Județean, care, pe lângă efort și muncă, au depus și foarte mult suflet pentru ca ai noștri copii să fie îngrijiți, practic, într-un spital aproape nou. Iată că a meritat!”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Alexe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Pensionarii ieșeni primesc tichete sociale cu ocazia Sărbătorilor de Paști

Cu ocazia Sărbătorilor de Paști pensionarii ieșeni vor primi...

500 de detectoare de fum și monoxid de carbon sunt montate gratuit în județul Iași

Departamentul pentru Situații de Urgență și  Inspectoratul General pentru Situații...

IȘJ Iași organizează o nouă simulare a examenelor naționale în perioada 17-19 aprilie 2024

Simulări ale Evaluării Naționale vor susține și 8.000 de...