luni , 19 aprilie 2021 3:24 pm
Iasi booked.net
-1°C

Lucrările de consolidare la Palatul Braunstein se apropie de finalizare (FOTO)

Primarul Mihai Chirica a vizitat șantierul deschis la Palatul Braunstein, acolo unde lucrările de consolidare şi refuncţionalizare a edificului avansează rapid și se apropie de finalizare.

Valoarea proiectului este de 16.027.968,79 lei, fără TVA, respectiv 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (circa 4,1 milioane euro), din care asistența financiară nerambursabilă de 18.715.240,58 lei, iar contribuția proprie de 381.943,69 lei.

Lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Axa Prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiție 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural din cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și sunt execuate de asocierea Coimpredil Societa’ Cooperativa ARL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL Catania – Italia.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

La nivelul parterului va fi păstrată galeria de artă care va fi în relație directă cu un punct de informare, de care va fi despărțit printr-un perete amovibil din tâmplărie din lemn stratificat cu geam tip vitraliu, ce va da posibilitatea dublării capacității galeriei pentru găzduirea unor evenimente speciale. Soluția adoptată va pune accentul pe interacțiunea dintre spațiul interior și stradă, astfel toate funcțiunile din parter vor comunica cu exteriorul prin vitrine cu uși pliabile ce vor putea fi deschise pentru a atrage publicul. Aceeași soluție va fi adoptată și pentru curtea interioară, ce va comunica cu spațiul de lectură de presă străină.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, nor, plantă şi în aer liber

La nivelul subsolului accesul publicului va fi asigurat prin intermediul casei de scară ce face legătura cu bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. În cadrul subsolului vor fi amenajate spații anexă și spații de petrecere a timpului liber.

Etajul I și etajul II vor găzdui funcțiunea principală, cea de centre culturale cu mediatecă. Holul va permite, de asemenea, organizarea de expoziții temporare.

Etajul III va găzdui spații destinate organizării unor evenimente speciale, iar în spațiul de la mansardă vor fi amplasate un auditorium și un spațiu expozițional.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber

Spre strada Cuza Vodă și spre bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt vor fi închideri vitrate curbate pe o direcție, care deschid perspective spre cele două străzi. În aceeași manieră va fi tratată și cupola ce va oferi priveliști deosebite spre Piața Unirii, strada Lăpușneanu și Copou. Accesul în zona auditoriumului se va face atât prin intermediul unei scări, cât și a liftului alăturat. Acestea se află în relație directă cu accesul din strada Cuza Vodă, fapt ce permite desfășurarea unor activități nocturne, independente de programul mediatecii. La nivelul mansardei, sub cupolă, va fi un amenajat un punct de belvedere, unde poate fi instalat un telescop.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni, oameni în picioare şi în aer liber

Clădirea va beneficia de toate dotările specifice: sisteme audio-video, ecrane pentru proiecții, smart TV-uri, căști audio, echipamente de redare pentru fiecare tip de media (pick-up, magnetofon, proiector 8 mm etc.).

Recomandări

Până la 2,4 milioane de euro în ajutoare de minimis acordate pentru înființarea a 60 de noi intreprinderi în șase județe din regiunea Nord-Est

120 de locuri de muncă și 60 de firme noi au fost create în județele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *