sâmbătă , 20 octombrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Lideri pentru Europa, proiect dedicat tinerilor ieşeni

Asociația EuroDEMOS implementează proiectul Lideri pentru Europa, în perioada august – decembrie 2018, proiect co-finanțat de Primăria Municipiului Iași.

EuroDEMOS promovează cetățenia activă și participarea conștientă a tinerilor la dezvoltarea comunității. Proiectul „Lideri pentru Europa” aflat la a IV-a ediție își propune dezvoltarea competențelor civice în rândul tinerilor pentru creșterea participării active și conștiente a acestora la viața democratică a comunității.

Partenerii proiectului sunt Liceul Teoretic ”Miron Costin” Iași și Asociația Do Great Things (D.G.T.). Proiectul promovează parteneriatul între instituții din sectorul neguvernamental, administrația publică și sectorul educațional din Iași pentru dezvoltarea activității de tineret la nivel local.

Activitățile sunt axate pe creșterea interesului tinerilor de a fi mai activ prezenți în viața comunității prin implicarea civică a acestora în diferite acțiuni, precum consultare civică în rândul tinerilor despre procesul decizional, întâlniri de dialog între tineri și factori de decizie pe tema procesului decizional, workshopuri de educație civică prin metode non formale, seminar “Implicare pentru reușită” cu formatori și experți naționali și internaționali privind oportunitățile de participare activă și politicile de tineret, training ”Lideri pentru Europa”.

EuroDEMOS este o asociație de apărare a drepturilor omului, şcoală alternativă de implicare, formare şi afirmare la nivel internațional a tinerilor lideri de opinie, prin intermediul proiectelor aplicative de interes european, cu activitate voluntară constantă de peste 28 de ani.

Recomandări

Licitaţia publică cu strigare pentru închirierea a 41 locuri de parcare pe Strada Ciurchi!

Municipalitatea ieşeană organizează în data de 29 octombrie, ora 14.00, la sediul Direcţiei Exploatare Patrimoniu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *