Licitație pentru modernizarea a douăzeci de artere rutiere din Iași

Date:

Primăria Municipiului Iași organizează o licitație pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică aferente proiectului de modernizare a 20 de artere rutiere. Lista cuprinde străzile Aurora, Peneș Curcanul, Al. O. Teodoreanu, Arapului, Bularga, Roadelor, Galbeni, Voinești, Azilului, Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu, Marginii (tronsonul nemodernizat), Popăuți, Pompei, Banat și Zlataust, respectiv bulevardul Poitiers, șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, fundacul Plopii fără Soț, trecătoarea Vișan și stradela Plopii fără Soț.
Valoarea maximă a achiziţiei este de 773.500 lei, fără TVA, iar ofertele au putut fi depuse până luni, 9 noiembrie. Municipalitatea a orimit astfel trei oferte, din partea asocierii Drum Pod Invest SRL – Alido Proiect SRL, Geo Myke SRL și Trust AVB SRL.
Durata contractului pentru elaborarea documentației tehnice este de nouă luni de la data semnării contractului de prestări servicii, iar asistența tehnică va fi oferită pe toată durata execuției lucrărilor. Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț.
Lucrările vor fi finanțate de la bugetul local.
Străzile propuse la proiectare au următoarele caracteristici:
Nr. crt. Zonă Denumire stradă Lungime [m] Lățime [m] Suprafață [mp]
1. Copou – Țicău Șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt 3.650,00 7,00 25.500,00
2. Copou Strada Aurora 660,00 6,00 3.600,00
3. Copou Strada Peneș Curcanul 660,00 5,00 3.300,00
4. Bularga Strada Al. O. Teodoreanu 460,00 4,00 1.840,00
5. Bularga Strada Arapului 350,00 6,00 2.100,00
6. Bularga Strada Bularga 390,00 6,00 2.340,00
7. Galata Strada Roadelor 280,00 5,00 1.400,00
8. Galata Strada Galbeni 400,00 6,00 2.400,00
9. Galata Strada Voinești 910,00 5,50 5.005,00
10. Galata Strada Azilului 365,00 5,50 2.007,50
11. Bucium Stradela Plopii fără Soț 845,00 5,00 4.225,00
12. Bucium Fundacul Plopii fără Soț 550,00 5,50 3.025,00
13. Bucium Trecătoarea Vișan 650,00 5,50 2.025,00
14. Tătărași Strada Dr. Alexandrina Miron Tănăsescu 476,00 7,50 3.570,00
15. Tătărași – Aviației Strada Marginii (tronsonul nemodernizat) 280,00 3,80 3.575,00
16. Cetățuia Bulevardul Poitiers 1.200,00 14,00 21.600,00
17. Păcurari Strada Popăuți 250,00 4,50 1.125,00
18. Podul de Piatră Strada Pompei 200,00 5,50 1.100,00
19. Crucea Roșie Strada Banat 185,00 5,50 1.017,50
20. Centrul Civic Strada Zlataust 185,00 7,00 1.295,00

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Astăzi, 19 aprilie, se redeschide Muzeul „Nicolae Gane” din Iași

Vineri, 19 aprilie 2024, începând cu ora 11:00, va...

Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze

Maria este o fetiță de 10 ani veselă, deschisă,...

Cătălin Timofciuc (PNL) susține lărgirea drumului din Capăt CUG. Explică cum se poate face.

Consilierul Județean Cătălin Timofciuc susține într-o postare pe rețelele...

Locuri de PARCARE scoase la licitație de către primăria IAȘI

Municipalitatea ieșeană, prin Direcția Exploatare Patrimoniu, va organiza pe...