Lăsat fără plăcuțe de înmatriculare după ce a fost prins conducând fără centură de siguranță și vorbind la mobil prin Iași

0
297

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași au acționat ieri, pentru combaterea accidentelor rutiere generate de nerespectarea normelor rutiere privind portul centurii de siguranță pe timpul deplasării cu autoturismul și folosirea telefonului mobil.

 

Au fost aplicate 242 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 44.630 de lei, dintre care 88 pentru nefolosirea centurii de siguranţă pe timpul deplasării cu autoturismul, 69 pentru folosirea telefoanelor mobile fără dizpozitiv „Hands-free” și 85 pentru alte abateri.

De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere, 2 certificate și 2 plăcuțe de înmatriculare.

Astfel, printre cei prinși este și un bărbat de 42 de ani, din comuna Plugari, care a fost sancţionat contravențional cu amendă în cuantum de 2.450 de lei, fiindu-i reținute plăcuţele de înmatriculare, întrucât a condus un autoturism pe b-dul Alexandru cel Bun, din municipiul Iaşi, folosind telefonul mobil fără un dispozitiv „Hands-free” şi fără a purta centura de siguranţă. Totodată, bărbatul nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autorismului iar polița de asigurare obligatorie a autoturismului era expirată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.