O manevră greşită făcută de şoferul unui autocar era să provoace o tragedie la Cheile Grădiştei, în Braşov.
Autocarul, în care erau 29 de turişti, a ajuns într-o râpă, unde s-a oprit într-un copac. Şoferul a încercat să întoarcă autocarul blocat într-o curbă, dar se pare că a apăsat prea tare pedala de acceleraţie.
Şapte pasageri au fost răniţi uşor în urma accidentului, arată Știrile Pro TV.