joi , 15 aprilie 2021 2:27 pm
Iasi booked.net
-1°C

Klaus Iohannis, despre cazul Costel Alexe: Persoanele urmărite penal n-au ce căuta în funcții publice

Președintele Klaus Iohannis a declarat, în prima conferință de presă susținută în 2021 la Palatul Cotroceni că penalii nu au ce căuta în funcții publice, cu referire la cazul lui Costel Alexe, urmărit penal de DNA, pentru luare de mită și instigare la delapidare. Fostul Ministrul al Mediului ar fi pretins în mod direct „tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă”. 

Întrebat dacă Partidul Național Liberal ar trebui să-i retragă sprijinul politic lui, șeful statului a precizat că această decizie aparține reprezentanților partidului, însă se așteaptă ca Alexe să se autosuspende din funcțiile publice.

„Sincer, eu cred că această discuție trebuia să aibă loc de mult și să fie mai scurtă, am mai spus că persoanele urmărite penal sau penalii, așa cum i-am numit, n-au ce cauta în funcții publice. Nu știu dacă PNL trebuia să discute, dar dacă Alexe va fi cercetat penal, m-aș aștepta să se autosuspende din funcții până când se clarifică aceste aspecte”, a precizat Klaus Iohannis.

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva fostului ministru al Mediului, Costel Alexe, pentru luare de mită și instigare la delapidare. Potrivit procurorilor, Alexe ar fi pretins în mod direct, în perioada marti-aprile 2020, mai multe produse din tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă), în valoare de 103.000 lei.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone, ar fi fost primite în zilele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă a ministrului.

Produsele din tablă ar fi fost scoase din patrimoniul combinatului siderurgic din dispoziția persoanei din conducerea fabricii, suspect în cauză, iar remiterea lor ar fi fost disimulată sub forma unor contracte de sponsorizare fictivă.

Recomandări

Voiculescu a fost demis de la Ministerul Sănătății

Vlad Voiculescu a fost demis de la Ministerul Sănătății. Premierul Florin Cîțu a discutat azi …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *