marți , 7 iulie 2020 3:40 pm
Iasi booked.net
-1°C

Klaus Iohannis: Deficitul bugetar, mai mare decât era estimat, dar avem șanse bune ca economia să își revină

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, vineri, într-o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, că deficitul bugetar va fi mai mare decât s-a intuit inițial, însă au fost găsite soluții de finanțare.

Iohannis a subliniat că în România nu vorbim de o repornire a economiei, ci de o revigorare, întrucât în țară au fost oprite doar anumite sectoare economice.

Am discutat, evident, situația economică, situația bugetului, situația generală. Ne-am concentrat în această discuție, în partea după introducere, pe două teme, prima fiind deficitul bugetar. Este clar că vom avea un deficit mai mare decât a fost inițial – vorbesc inițial la începutul anului, planificat – iar acest deficit trebuie finanțat și am avut o discuție foarte bună pentru a vedea ce măsuri sunt fezabile, ce măsuri se impun pentru revigorarea economică. Spun intenționat revigorare economică, fiindcă în România nu putem să vorbim de o repornire a economiei. Noi nu am oprit-o niciodată. Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite, însă, în ansamblu, nu am avut o astfel de măsură”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele susține că au fost găsite soluții pentru ieșirea din criza generată de COVID-19, însăe ele pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate instituțiile statului lucrează împreună.

”Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. Este nevoie de măsuri foarte coerente, care ne permit să încurajăm această economie, care este, în momentul de față, într-o situație specială, într-o situație de criză. Am găsit soluții pentru toate și este evident că aceste soluții pot fi puse în practică cel mai bine dacă toate entitățile care au fost astăzi la masă lucrează împreună. Au lucrat și până acum. Vom intensifica lucrarea”, a mai transmis Iohannis.

”Avem programe, avem soluții pentru finanțarea deficitului, pentru revigorarea economică și credem că dacă facem lucrurile așa cum trebuie – și așa ne-am propus să le facem – atunci avem șanse bune să își revină economia românească și să ieșim destul de repede din situația total neplăcută, din situația de criză în care ne găsim acum”, a spus președintele.

Declarația președintelui vine după o ședință de lucru de la Palatul Cotroceni la care au participat premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu.

loading...

Recomandări

Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultimii 100 de ani

„Trecem prin cea mai dificilă perioadă pentru economie din ultima sută de ani”, a declarat …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *