Anul acesta a fost unul problematic în ceea ce privește job-urile. Astfel, din cauza pandemiei foarte mulți români și-au pierdut locul de muncă. Tot în număr mare sunt și salariații care au fost nevoiți să trăiască doar dintr-un șomaj tehnic, reprezentând 75% din salariul de bază.
Cu toate acestea, luna septembrie a adus un salariu mediu net de 3.232 de lei pentru angajații din județul Iași. Conform raportului întocmit de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Iași, în decursul acestei luni, în județ erau înregistrate peste 176 de mii de persoane cu carte de muncă.
In ciuda vremurilor tulburi, există și meserii care nu au întâmpinat probleme la salariu, ci dimpotrivă. Acesta a crescut în comparație cu lunile trecute. Cei mai norocoși din județul Iași sunt cei care muncesc în sectorul industriilor și construcțiilor.
Un raport al autorităților județene pe luna septembrie 2020 arată că angajații din acest sector de activitate au beneficiat de o creștere a salariului mediu în ciuda greutăților cauza de pandemiei.
Față de luna august 2020, salariul mediu în aceste sectoare a crescut cu 2,2 %.
La polul opus se află salariile care au scăzut considerabil. Din această categorie fac parte agricultura, silvicultura și pescuitul, potrivit bunadimineataiasi.ro.
Conform DJS Iași, serviciile, dar și agricultura, silvicultura și pescuitul au fost plătite ceva mai slab. În aceste domenii de activitate, remunerația lunară a scăzut tot cu 0,6 la sută în septembrie 2020 față de august 2020.