miercuri , 22 septembrie 2021 1:38 am
Iasi booked.net
-1°C

Jandarmii români sărbătoresc 168 de ani de la înființare. Prezentarea tehnicii de intervenție și auto, la Iași

În fiecare an la 3 aprilie, sărbătorim Ziua Jandarmeriei Române. În acest an se împlinesc 168 de ani de când Domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, a aprobat Hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin aceasta lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei, i s-au stabilit principiile de organizare și funcționare, acesta act reprezentând documentul oficial de înfiinţare a instituţiei.

 

De la începuturile sale şi până în prezent Jandarmeria şi-a păstrat rolul său ca forţă de ordine publică sigură şi stabilă, prin misiunile efectuate jandarmii aducându-şi aportul la instaurarea în societatea românească a sentimentului de siguranţă civică, atât de important pentru fiecare individ în parte, dar  şi la nivelul colectivităţii în ansamblu.

Astăzi, Jandarmeria Română desfăşoară misiuni de asigurare şi restabilire a ordinii publice, misiuni de protecţie instituţională, paza unor obiective de importanţă deosebită, acţionează în cooperare şi în sprijinul altor instituţii.

Cu prilejul Zilei Jandarmeriei, duminică, 1 aprilie 2018, între orele 11.00 – 14.00, la Palas Iași, Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași va organiza o prezentare a mijloacelor de protecție și intervenție, iar cei care doresc, vor avea posibilitatea de a se echipa cu o parte din ținuta de intervenție.

Cu această ocazie, cei interesați pot afla și o serie de criterii generale privind admiterea la instituții de învățământ ale Jandarmeriei.

Recomandări

Ziua mondială pentru siguranţa pacientului

Ziua mondială pentru siguranța pacientului este sărbătorită la 17 septembrie. Aceasta a fost instituită de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *