Iulius Mall Iași îi premiază pe tinerii care participă la DONATHLON, competiție de donare de sânge

0
266

Iulius Mall Iași susține acțiunea Donathlon, prima competiție studențească de donare de sânge, și încurajează cât mai mulți tineri să participe la evenimentul umanitar.

Până vineri, 26 octombrie 2018, studenții ieșeni sunt invitați să participe la Donathlon, o inițiativă a Asociației Trei Vieți, care are scopul de a încuraja tinerii să contribuie la salvarea de vieți, prin donare de sânge. Pe lângă caracterul umanitar, acțiunea se desfășoară sub forma unei competiții, iar participanții sunt răsplătiți pentru generozitatea lor cu premii oferite de Iulius Mall Iași și alți parteneri.

Astfel, până vineri inclusiv, între orele 07.00 și 13.00, studenții sunt provocați să vină la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași, din Strada Nicolae Bălcescu nr. 21, alături de alți colegi și prieteni, pentru a fi parte din competiția de donare de sânge Donathlon. Participanții vor primi beneficiile oferite de Centrul de Transfuzii pentru toți donatorii (bonuri de masă, gratuitate pentru mijloacele de transport în comun, scutire pentru ziua donării etc.), dar și premii surpriză. Iulius Mall Iași le oferă sesiuni de cumpărături și vouchere la operatorii din food court, în funcție de norocul lor. Cei interesați pot găsi mai multe informații pe site-ul www.treivieti.ro/doneaza .

Iulius Mall Iași încurajează tinerii să participe la Donathlon, o acțiune care le oferă satisfacția unei fapte bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.