Iohannis – „Nu am o problemă cu maghiarii, ci cu politicienii maghiari, în special cei din PSD”

0
197

În cadrul conferinței de presă pe care președintele României a ținut-o astăzi la Palatul Cotroceni, pe lângă subiectul stării de urgență, a fost abordată și tema maghiarilor și a Ținutului Secuiesc. 

Iohannis a ținut să precizeze că nu are o problemă cu maghiarii, pe care îi respectă și îi consideră harnici, cu cu policienii magiari, în special cei din PSD.

„Nu pot să nu menționez o temă pe care am adus-o în discuție săptămâna trecută: autonomia teritoriului denumit Ținutul Secuiesc. Am făcut atunci niște afirmații și sper să fi fost bine înțeles. Nu am nicio problemă cu persoanele de etnie maghiară, le respect, marea majoritate sunt oameni de treabă, harnici. Problema pe care o am e cu politicienii, în special cei din PSD, care au încercat să promoveze legislație care să promoveze autonomia Ținutului Secuiesc. Au încercat să se scoată și au picat legislația în Senat, dar vin dovezi că nu a fost o chestiune singulară”, a spus Iohannis.

„În Senat a trecut tacit o altă inițiativă a UDMR, un Cod administrativ în varianta UDMR. Acest cod administrativ prevede de exemplu obligativitatea limbii maghiare în unele zone din Ardeal. PSD nu poate să spună că nu a știu, a trecut prin comisiile Senatului, unde membrii PSD au votat pentru. Nu putem să ne facem că nu vedem cum PSD e evident în situația de a promova anumite acte administrative, legi care vin să ducă la autonomia Ținutului Secuiesc, așa ceva e pur și simplu neconstituțional și nu voi tolera apariția unor astfel de legi”, a mai declarat președintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.