miercuri , 19 ianuarie 2022 2:20 am
Iasi booked.net
-1°C

Iohannis confirmă prezența la mitingul PNL de astăzi, de la Iași. Unde mai merge președintele

Președintele Klaus Iohannis va participa, astăzi, începând cu ora 16, la mitingul electoral al PNL, de la Iași, potrivit agendei transmise de Administrația prezidențială.

INFOIASIONLINE.RO va transmite LIVE din Piața Unirii evenimentul!

Potrivit unor surse, Klaus Iohannis va urca pe scenă după ce se vor fi terminat discursurile candidaţilor PNL şi nu în acelaşi timp cu aceştia. Klaus Iohannis va adresa un mesaj despre referendum.

Şeful statului va participa, în primă fază, la „Forumul Educaţiei 2019”, un eveniment organizat de PNL care va avea loc la Hotel Traian şi la care vor participa liderul lideral Ludovic Orban, precum şi europarlamentari PNL, candidaţi la alegerile europarlamentare sau parlamentari din Republica Moldova.

Klaus Iohannis ar trebui să vorbească în jurul orei 13.00 în cadrul acestui eveniment, tema fiind despre proiectul „România educată”.

De la Hotel Traian, şeful statului va merge la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, unde îşi va lansa cartea „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”.

Ziua la Iaşi se va termina pentru Klaus Iohannis în jurul orei 18.00, atunci când preşedintele se va întoarce în Piaţa Unirii din Iaşi şi va vorbi simpatizanţilor PNL care vor fi prezenţi la mitingul organizat de partid.

Potrivit unor surse liberale, Iohannis nu va susţine un discurs de susţinere a candidaţilor PNL pentru europarlamentare, ci va vorbi strict despre referendumul pentru justiţie, care va avea loc în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare din 26 mai.

Recomandări

Intensificări ale vântului de până la 70km/h, până mâine seară în Iași

Potrivit unei informări emise de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, din 17 ianuarie 2022, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *