Investiție de 300.000 de euro ȋn cel mai mare showroom de optică din Moldova. Videt oferă peste 3.000 de produse ȋn noul magazin din Iași

0
215

Videt, lider pe segmentul opticii online din România și parte a grupului internațional Alensa, a investit 300.000 de euro în deschiderea celui mai mare showroom de optică din Moldova, în Palas Mall Iași. Magazinul, cu o suprafață de aproape 300 de metri pătrați, a fost inaugurat oficial pe 9 iulie și așteaptă clienții cu peste 3.000 de produse.

Ne așteptăm ca showroom-ul din Iași să contribuie la creșterea de aproximativ 15% a cifrei de afaceri pe zona de retail fizic pe care o prognozăm pentru 2025 și să atragă cel puțin 15.000 de clienți unici ȋn primele 12 luni. Fidelizarea este o prioritate constantă pentru noi, de aceea punem accent pe gamă extinsă de produse, servicii moderne, livrare rapidă și consiliere personalizată”, a declarat Alexandru Alecu, fondator Videt.

Magazinul din Iași pune la dispoziția clienților peste 3.000 de produse pe loc – inclusiv colecții de la branduri consacrate, precum și mărci proprii – dar și acces facil la întreaga ofertă Videt, disponibilă online. Showroom-ul este echipat cu tehnologii moderne: etichete digitale NFC, prețuri electronice care se actualizează de câteva ori pe zi, kiosk-uri pentru comenzi directe din platforma videt.ro și servicii de montaj rapid al lentilelor într-o oră. În plus, clienții beneficiază de consultații optometrice gratuite, ajustarea ramelor pe loc și suport oferit de specialiști în optică.

Rețeaua națională Videt numără în prezent nouă showroom-uri, în București (cinci), Cluj-Napoca, Galați, Suceava și Iași. Pentru 2025, compania are în plan extinderea în alte orașe mari, precum Constanța, Brașov și Timișoara. Estimările pentru anul acesta vizează o cifră de afaceri de peste 16 milioane de euro, susținută de expansiunea offline și de creșterea vânzărilor online.

Cu o platformă care oferă peste 10.000 de produse – rame, lentile, ochelari de soare, lentile de contact și accesorii – Videt continuă să îmbine eficient tehnologia, experiența digitală și serviciile personalizate pentru a răspunde nevoilor în schimbare ale clienților din România.

Compania deservește peste 200.000 de clienți la nivel național și deține cel mai mare stoc de lentile de contact din țară, fiind și lider național de piață pe acest segment.
Videt oferă constant clienților promoții și surprize. Pe parcursul lunii iulie, campania „Zilele Videt”, cu reduceri de până la 50%, continuă în toate magazinele din rețeaua națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.