Învățătorul din Botoșani care a strâns de gât un elev de clasa I a anunțat că demisionează

0
233

Învăţătorul din Botoşani, acuzat săptămâna trecută de părinţii unui băieţel de 8 ani că l-ar fi strâns de gât în şcoală, e internat în spital. Până acum dascălul nu a fost audiat nici de poliţişti, nici de cei din Comisia de Disciplină a şcolii.

După izbucnirea scandalului, omul s-a internat la Cardiologie şi a anunţat conducarea şcolii că îşi dă demisia din învăţământ. Incidentul cu elevul de clasa întâi s-a petrecut joia trecută.

Părinţii au făcut plângere la poliţie, iar autorităţile au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă. Acelaşi dascăl a mai fost acuzat anul trecut că ar fi lovit şi înjurat o elevă de 9 ani.

Dascălul a scăpat atunci cu o mustrare. De această dată va fi audiat de poliţişti, când starea de sănătate îi va permite.

 

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.