Dezvoltarea României în următorii 20 de ani va depinde inclusiv de nivelul de pregătire al angajaţilor, iar de specializarea acestora ar trebui să se ocupe direct companiile în lipsa unui sistem de învăţământ în care programa şcolară să fie adaptată la nevoile de astăzi ale mediului de business.
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii ale conferinţei „România 100 de ani de business“, organizată de ZF la Iaşi, cu sprijinul Băncii Transilvania şi al companiei de consultanţă şi audit EY.
„Cred că cel mai important lucru care a contat, istoric vorbind, pentru dezvoltarea României în ultimii 100 de ani nu a fost factorul politic, ci factorul uman. (…) Acesta are nevoie de timp să se dezvolte, este nevoie de educaţie şi formare a persoanelor specializate şi supraspecializate în anumite joburi. Este important să-i ajutăm pe tineri să se dezvolte într-un cadru economic funcţional. Ceea ce înseamnă că ar trebui să reuşească să înveţe la un loc de muncă, să se specializeze trăind ceea ce se întâmplă într-o firmă indiferent de profilul ei“, a declarat Patricia Fiterman, CEO în cadrul producătorului de medicamente Fiterman Pharma, în cadrul conferinţei de la Iaşi.