joi , 2 decembrie 2021 9:34 am
Iasi booked.net
-1°C

Înmormântarea fostului edil Constantin Simirad a fost amânată. Soția fostului primar, testată pozitiv la infecția cu COVID

Fostul edil al Iașului, Constantin Simirad, a trecut la cele veșnice pe 29 martie 2021. Deși slujba de înmormântare a fostului primar a fost programată pentru data de 30 martie, se pare că funeraliile au fost amânate pentru data de 3 aprilie, la ora 12.30.

Potrivit surselor, soția lui Constantin Simirad a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Din fericire aceasta se confruntă cu o formă ușoară a bolii, starea sa permițându-i să participe la înmormântare. Aceasta a solicitat o derogare din partea autorităților pentru a putea participa la funeraliile soțului.

Născut pe 13 mai 1941, în Coțușca, jud. Botoșani, Constantin Simirad a debutat publicistic cu rubrica „Tableta primarului”, în cotidianul „Monitorul”.

Săptămânal a publicat în perioada cât a fost primar seria de articole grupate sub titlul: „Tableta primarului” în ziarele locale. Din decembrie 2004 a realizat două rubrici săptămânale la cotidianele locale. De asemenea a publicat articole la rubrica „Tableta cu ecou” în Revista Națională de Administrație Publică.

Debutul editorial are loc în anul 2000 cu volumul de proză scurtă „Audiente în aer liber”, Editura Polirom. Dintre cărţile publicate menționăm: „În umbra zeilor”, proză scurtă, 2001, Editura Polirom; „Bordura de ipsos”, roman, 2001, Editura Polirom; „Simfonia vieţii”, proză scurtă, 2003, Editura Trinitas; „Arca lui Noe”, proză scurtă, 2003, Editura Polirom; „Izgoniţii din Rai”, proză scurtă, 2005, Editura Junimea; „Iguana neagră”, proză scurtă, 2006, Editura Junimea; „Berbecul de la cruce”, proză scurtă, 2008, Editura Junimea; „Coruptul”, roman, 2008, Editura Junimea; „Scena anonimilor”, proză scurtă, 2009, Editura Junimea; „Fotografii din eternitate”, proză scurtă, 2009, Editura Junimea; „Aduceri aminte/La taclale cu pixul Toma”, 2013, Editura Junimea

Constantin Simirad a fost Primar al Iașului în trei mandate (1992-2003), președinte al Consiliului Județean Iași (2008-2012) și ambasador al României în Cuba (2003-2006). Din funcțiile deținute a sprijinit lumea scriitoricească și actul de creație.

Ca o recunoaștere a meritelor sale i-au fost conferite următoarele distincții: Medalia de aur a Asociației Primarilor din Franța, Medalia Crucea Moldavă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Premiul Steaua de aur acordat de Comisia Europeană pentru deschidere și cooperare europeană (Finlanda, iunie 2000), Medalia Sf. Andrei oferită de Sanctitatea Să Bartolomeu I – Patriarhul Constantinopolului, Medalia Golden Jubilee oferită de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (2002. Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate acordată de Regele Mihai I al României (2009).

Constantin Simirad a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași și a deținut titlurile de „Doctor Honoris Causa”, acordat de World Academy of Arts and Cultura, Diploma de Onoare și Titlul de Ctitor al Universității de Arte „George Enescu” din Iași, Cetățean de Onoare al municipiului Iași și pe cel de Cetățean de Onoare al orașului Mobile, Alabama, SUA.

Prin trecerea în Veșnicie a lui Constantin Simirad Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași a pierdut o voce importantă a prozei române contemporane, dar și un apropiat prieten. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Recomandări

O femeie infectată cu coronavirus s-a ales cu dosar penal

O femeie de 34 de ani din Jimbolia, jud. Timiș, care se află în izolare …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *