Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi conflictul de interese în materie administrativă în cazul a şapte aleşi locali, printre care se află şi un consilier local din comuna Belceşti, judeţul Iaşi.
Potrivit unui comunicat al ANI, Corneliu Popescu, consilier local în comunei Belceşti, judeţul Iaşi, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada noiembrie 2017 – ianuarie 2020, când a exercitat simultan această funcţie şi a fost angajat cu contract individual de muncă în cadrul unei structuri aflate în aparatul de specialitate al primarului, obţinând venituri impozabile în valoare de 81.918 lei.
Vasile Urzică, fost consilier local în comuna Vînători Neamţ, judeţul Neamţ, s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece a votat în aprilie 2018 o hotărâre în baza căreia Primăria localităţii a încheiat un contract de închiriere pentru suprafeţele de pajişti aflate în domeniul privat al comunei cu o asociaţie în cadrul căreia deţinea calitatea de preşedinte.
Mircea Mircescu, viceprimar al oraşului Ianca, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local din data de 31 mai 2017, în urma căreia a fost încheiat un contract de închiriere între CL şi o societate comercială, în cadrul căreia soţia sa deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator, având ca obiect închirierea unui teren din domeniul privat al oraşului.
Constantin Tănase, primar al comunei Joiţa, judeţul Giurgiu, s-a aflat în conflict de interese, după ce a emis şi semnat, în data de 27 aprilie 2017, o dispoziţie prin care şi-a acordat un spor de dispozitiv de 25% la indemnizaţia proprie.
Maria Ilie, fost viceprimar şi actual consilier local în comuna Sălcioara, judeţul Ialomiţa, s-a aflat în incompatibilitate în perioada octombrie 2016 – mai 2017, când a exercitat simultan funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale din localitate, încălcând dispoziţiile legale.
Radu Dorel Negru, consilier local în comuna Mogoş, judeţul Alba, a fost declarat de ANI în stare de incompatibilitate, deoarece a exercitat simultan, începând cu data de 30 iunie 2016, această funcţie şi a fost angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu de specialitate al primarului din localitate.
Savu Drăgan, fost consilier local în comuna Boldu, judeţul Buzău, s-a aflat în incompatibilitate în perioada iunie 2016 – iunie 2017, când a exercitat simultan această funcţie şi a fost angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu de specialitate al primarului localităţii.