Noi cazuri de angajați vietnamezi depistați pozitiv la testul Covid. Nu mai puțin de 24 de muncitori vietnamezi sunt internați, în total, în acest moment, în spitale COVID-19 din Iași, cu forme ușoare și medii ale infecției, notează bzi.ro.
Mesajul muncitorilor vietnamezi internați în spitale COVID-19 din Iași
„La început, oamenilor le-a fost puțin frică să meargă la spital, dar după s-au simțit din ce în ce mai bine. Acuma nu sunt îngrijorați. Starea colegilor mei vietnamezi, de sănătate și de spirit, este una bună, datorită grijii pe care o au medicii. Ei vorbesc cu familiile lor în fiecare zi, iar cei dragi lor nu mai sunt ingrijorați. Condițiile spitalului sunt foarte bune. Medicii și asistentele au dat dovadă de profesionalism.”, a transmis Vi Vi Tuan, managerul echipei de muncitori vietnamezi.
Compania se așteaptă să apară și alte cazuri. În cursul zilei de ieri, 25 septembrie, au venit rezultatele testelor pentru 28 de muncitori vietnamezi. 17 muncitori din cei 28 retestați au ieșit pozitiv. 11 sunt în continuare izolați. S-au luat toate măsurile prevăzute de legislația sanitară, potrivit sursei citate.