miercuri , 20 iunie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Imagini revoltătoare: o mamă își pune fetița să fure portofelul unui austriac (VIDEO)

Un cetățean austriac venit să petreacă Sărbătorile în România, la Reșița, s-a trezit fără portofelul în care avea toate actele, plus aproximativ 1.400 de euro și 800 de lei.

 

           

Bărbatul se afla la cumpărături în momentul în care i-a fost luat portofelul, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin au surprins momentul furtului, scrie Opinia Timișoarei.

În imagini, se vede cum bărbatul achită cumpărăturile, dar își uită portofelul pe tejgheaua magazinului. Femeia observă portmoneul și își îndeamnă fetița să îl ia, iar aceasta îl sustrage în timp ce mama sa o acoperă. Poliția a reușit să le dea de urmă celor două, iar copila le-ar fi spus oamenilor legii că a aruncat portofelul cu actele într-un tomberon, iar o parte din bani i-ar fi cheltuit.

Polițiștii încearcă acum să găsească actele austriacului, întrucât acesta nu se poate întoarce acasă fără ele.

Recomandări

Un hoț cu conștiință: a furat un telefon mobil din casa unei tinere, dar l-au ajuns regretele și a vrut să-l înapoieze. Prea târziu!

Polițiștii din Mironeasa au identificat un bărbat, de 34 de ani, din localitate, bănuit de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *