miercuri , 19 septembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Imagini de coșmar la Spitalul de Urgență din Piatra-Neamț: un bărbat s-a urcat pe pervazul unui geam de față cu pacienții dintr-un salon și s-a aruncat de la etaj

Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit după ce s-a aruncat de la etajul al doilea al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, a declarat marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al unităţii, doctorul Cristina Atănăsoaie Iacob.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi. Bărbatul, care era internat în spital cu o afecţiune hepatică gravă şi cu tulburări psihiatrice, a plecat în jurul orei 23,00 din salonul său şi a mers în alt salon, de unde a sărit pe geam.

„A intrat în alt salon în care erau pacienţi, s-a urcat pe patul unui pacient care a încercat să îl ţină, dar nu a reuşit, pentru era corpolent, şi a sărit pe geam. I s-au acordat îngrijiri medicale, a fost transportat la terapie intensivă, unde a murit după cinci ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

Pe 18 iulie 2018, un alt bărbat, în vârstă de 80 de ani, a murit după ce a căzut de pe acoperişul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.

El nu era pacient al spitalului şi îşi vizitase soţia la secţia de oncologie, unde a aflat că aceasta nu mai are mult de trăit.

 

Sursa: Agerpres

Recomandări

Acționau în gașcă: tâlhari extrem de periculoși, reținuți de polițiștii ieșeni

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat marți, 18 septembrie a.c., 4 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *