marți , 11 decembrie 2018
Iasi booked.net
-1°C

Ieșeanul Florin Morariu, eroul de la Londra, decorat de Regina Marii Britanii cu distincția „The Queen’s Commendation for Bravery”

Florin Morariu, românul care în urmă cu un an uimea Marea Britanie prin atitudinea și curajul dovedite atunci când, aflat în fața teroriștilor nu a fugit, ci s-a apărat pe sine și pe încă alte douăzeci de persoane adăpostite de atentate în bucătăria Bread Ahead Bakery, brutăria din centrul capitalei britanice unde conaționalul nostru lucra, urmează să primească una dintre cele mai importante decorații pe care Casa Regală a Marii Britanii o oferă militarilor și civililor care, prin fapte și acțiuni, demonstrează că merită prețuirea și recunoașterea poporului britanic. Distincția îi va fi acordată lui Florin Morariu de către regina Elisabeta a II-a, ca urmare a propunerii Primului Ministru britanic. 

 

„Chiar dacă pentru unii sunt considerat a fi un erou, eu nu mă gândesc decât la faptul că în acele momente am reacționat așa cum poate ar fi reacționat oricare dintre noi, din spirit civic. În acele clipe de coșmar, în care în jur nu vezi decât haos, principala grijă e ca toți cei care se află în pericol să scape cu viață. E onorant să fiu recompensat cu o distincție prin care națiunea britanică își arată, la cel mai înalt nivel, recunoștința față de atitudinea pe care am avut-o în acele momente. Mulțumesc, sunt recunoscător! Amintirea acelei zile va fi mereu vie!”, a mărturisit Florin Morariu, eroul atentatelor de la Londra.

Prin distincția „The Queen’s Commendation for Bravery” se recunoaște prețuirea față de militarii și civilii care dovedesc sacrificiu și curaj în numele națiunii britanice.

„E măgulitor pentru oricare avocat să știe că un client pe care îl reprezintă este decorat de Casa Regală a Marii Britanii. Florin Morariu este un adevărat erou, cu toate că modestia și simplitatea pe care nativ le are îl fac să fie mai reținut în cuvinte. Într-o situație disperată, Florin și-a pus propria viață în pericol pentru a-i salva pe alții, un gest altruist pe care nu știu câți dintre noi l-am face dacă ne-am afla întro ipostază similară. Meritul acestei distincții îi aparține în totalitate!”, a declarat Gianina Vera Poroșnicu, avocatul care împreună cu casa de avocatură Levenes îl reprezintă pe Florin Morariu.

Recomandări

Londra acuză serviciul de spionaj al armatei ruse de atacuri cibernetice asupra unor ţinte occidentale

Marea Britanie acuză serviciul de spionaj al armatei ruse (GRU) că a fost în spatele …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *