Ieșeanca Laura Cosoi se pregătește să-și boteze fiica. Unde va avea loc evenimentul

Date:

Ieșeanca Laura Cosoi se pregătește pentru un eveniment foarte important din viața ei. În următoarele zile micuța ei va fi creștinată, așa că ea pune la cale totul, pas cu pas.

Laura Cosoi a plecat în prima vacanță alături de soț și fiica lor, spre locul în care micuța va fi botezată: Maramureș. Se pare că vedeta vrea ca totul să fie exact așa cum își dorește, motiv pentru care s-a împlicat în tot ceea ce implică ziua cea mare, scrie spynews.ro.

„După îndelungi dezbateri și negocieri dacă destinația să fie muntele sau marea am optat pentru un road trip și am legat cele câteva zile de hoinăreală de plecarea în Maramureș, unde va fi botezată Rita. Pe drum Rita a fost foarte cuminte, a stat linistită în scaunul ei și a dormit, dar nici nu mă așteptam la surprize neplăcute. Atât timp cât este hrănită, schimbată și nu are gaze, fetița mea se declară mulțumită”, a scris Laura Cosoi.

„Acum aștept să vină și mama la Tg. Mureș și mâine mergem la Coslariu, ca să-i prezint locurile copilăriei mele. Apoi ne vom îndrepta spre Maramureș locul în care o vom creștina pe Rita!”, a mai scris Laura Cosoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Share post:

Abonare newsletter

Popular

Mai multe articole
Recomandate

Tu ți-ai plănuit VACANȚA? Zbor DIRECT de pe Aeroportul IAȘI către LONDRA

Dacă ai de gând să mergi într-un city-break în...

PNL Neamț: ”Solicităm DEMITEREA șefului DRDP IAȘI”

Șefii PSD Neamț, Ionel Arsene, Adrian Niță și Daniel...

Peste 300 de amenzi și 32 de permise de conducere REȚINUTE marți de polițiștii IEȘENI

Poliţiştii ieşeni au intervenit marți la peste 100 de...