IAȘUL va fi din nou în această vară capitala tenisului românesc și unul dintre punctele importante pe harta mondială a sportului alb

0
157
Iașul va găzdui în luna iulie cea de-a patra ediție a turneului ATP Challenger 100 – Concord Iași Open -, cel mai important turneu ATP din România.
Tot în această vară în orașul nostru va avea loc, pentru al doilea an, BCR Iași Open WTA 125, turneu feminin cu o puternică prezență românească și internațională.

Turneele de tenis organizate până acum la Iași au reprezentat un succes recunoscut de toată lumea: organizatori, participanți, oficiali din țară și din străinătate, mass-media, spectatori și telespectatori. Eu însumi am fost convins de reușita acestor proiecte văzând dăruirea de care au dat dovadă toți cei implicați. De aceea voi continua să susțin cu aceeași pasiune competițiile de tenis de la Iași, precum Concord Iași Open și BCR Iași Open!

De asemenea, îmi reafirm dorința de a sprijini orice demers de dezvoltare a sportului în orașul nostru!

Ambele competiții sunt organizate de Concord Service Center, sponsorul principal al turneului ATP, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și Federația Română de Tenis, turneul cu statut WTA 125 având BCR drept sponsor principal.

Îi felicit din toată inima pe cei care au contribuit la înființarea turneelor de tenis de la Iași, le mulțumesc tuturor celor care participă la organizarea și promovarea acestei discipline sportive și le urez succes competitorilor.

Să câștige cei mai buni!”, a transmis primarul Mihai Chirica.

Dotat cu premii în valoare de 130.000 de dolari, 100 de puncte ATP și un tablou principal de simplu de 32 de jucători cu clasament între locurile 70 și 350 ATP, turneul Concord Iași Open 2022 va aduce și în acest an la start nume cunoscute.

Turneul se va desfășura în perioada 10 – 16 iulie 2023, la Baza Ciric, iar directorul turneului va fi Andrei Pavel, cel mai titrat tenisman român din ultimii 20 de ani.

Imediat după, în perioada 17 – 23 august va avea loc turneul feminin WTA 125 BCR Iași Open, dotat cu premii în valoare de 115.000 de dolari și 160 de puncte WTA, la care vor participa 32 de jucătoare clasate între locurile 50 și 350.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.